Iconografia artei bizantine şi a picturii feudale româneşti

Cuvînt înainte Monumentele evului mediu sînt cercetate pretutindeni cu interes. Picturile care le împodobesc interiorul opresc in chip stăruitor luarca-aminte. Farmecul lor artistic, armonia culorilor şi a formelor învăluie insă un cuprins de idei şi înţelesuri care impun analize şi descifrări nu uşor de rezolvat. Iar acestea, condiţia Însăşi şi temeiul contemplării cu folos, nu sînt la îndemina oricui. Iconografia, disciplină ştiinţifică de ordin complex, luminează izvoarele de inspiraţie, ideile ilustrate şi interpretarea lor. Pentru arta apuseană, lucrări de mare valoare au lămurit aproape tot ce era necesar. În Răsărit, iconografii ruşi au lărgit şi adâncit cercetările. Iconografia ţărilor române şi a celor balcanice, cunoscută în parte din lucrări relativ recente, nu este, la rîndul ei, considerată în scrierile pomenite. Lucrarea de faţă caută să lămurească conceptul picturii feudale şi relaţia acesteia cu natura, precizind, totodată, caracterele artei medievale, ale cărei mijloace de expresie şi fiinţă nu pot fi descifrate decît cu ajutorul iconografiei. Studiind monumentele bizantine am stăruit asupra picturii bizantine, diferenţiată de cea orientală, ignorată sau înglobată îndeobşte sub numele celei dinţii, şi am arătat locul pe care-l ocupă creaţiile sec, XI—XIV, descoperiri ale ultimilor cincizeci de ani, ce se pot vedea în Serbia, Uniunea Sovietică, Grecia şi Bulgaria. Am integrat şi aşezat la locul lor monumentele ţărilor române — Transilvania, Ţara Românească şi Moldova. Lămuriri privitoare la obiectul şi evoluţia iconografiei bizantine au fost aşezate în fruntea cunoştinţelor privitoare la această materie, organizată topografic, în relaţie cu factorii esenţiali ai lumii bizantine, orientale şi româneşti. Iconografia cupolei precede pe aceea a absidei principale, urmată de iconografia naosului, pronaosului, exonartcxului şi zidurilor exterioare. înlăuntrul fiecăreia din aceste împărţiri sînt analizate temele de decor, ordinea, izvoarele de inspiraţie şi înţelesul lor. Indicăm, pentru fiecare, — şi reproducem — textele care au dat naştere realizărilor, fără de care imaginile, unele devenite celebre, nu pot fi înţelese şi, precizînd ideea, descriem limitele în care au evoluat în decursul timpurilor. Lucrarea lui Gabriel Millet asupra iconografiei evangheliei ne-a rămas mereu in faţă, alături de cercetările lui A. Grabar. Am amintit şi transcris ceea ce se află în Erminia de la Athos pentru a sublinia sărăcia acestui izvor cu puţinele lui date şi mijloace de inspiraţie. Am folosit pe Emile Mâlc, ori de cite ori cercetările şi formulările sale, de o minunată înfăţişare şi adevăr, puteau să ne ajute să pătrundem interpretarea şi tradiţia bizantină. La fel, am utilizat şi descoperirile învăţaţilor pe care i-am citat in legătură cu una sau alta din temele studiate. Monumentele de artă din ţările române ne-au ajutat să împlinim tabloul şi să punem în valoare însemnătatea interpretărilor iconografice şi valoarea relizărilor noastre artistice.