Creierul conţine miliarde de celule şi un număr infinit de posibile conexiuni între neuronii individuali, permiţând schimbul de informaţii complexe. Paleta uimitoare de conexiuni determină activitatea creierului. Înţelegerea acestei reţele de neuroni reprezintă ţinta principală a neuropsihologiei. Revoluţia neuroştiinţelor a apărut atunci când oamenii de ştiinţă au conştientizat că singura speranţă de a înţelege funcţionalitatea creierului este abordarea interdisciplinară, o combinaţie a abordărilor tradiţionale care să conducă la o nouă sinteză/ perspectivă. Lucrarea de faţă are ca obiectiv principal să promoveze noi achiziţii din domeniul neuroştiinţelor şi psihopedagogiei speciale. Studiile din cadrul acestui volum acoperă problematici de interes actual. Toate capitolele scot în evidenţă perspective moderne, teoretice sau aplicative, combinând aspectele conceptuale cu cele practice. Lucrarea reuşeşte să aducă împreună contribuţiile unor cadre didactice universitare, cercetători ştiinţifici şi practicieni din instituţii prestigioase ale practicii clinice din ţara noastră. Cititorii, studenţi, practicieni, au ocazia de a-şi lărgi câmpul cunoaşterii şi de a utiliza structurile informaţionale în realizarea unor proiecte academice şi, mai ales, a unor proiecte destinate ameliorării vieţii clienţilor.
Author(s): Vasile G. Ciubotaru; Eugen Avram (Eds.)
Edition: 1
Publisher: Editura Universitară
Year: 2009
Language: Romanian
City: București