Mirosul este, alături de atingere și gust, un simț efemer al proximității și al intimității, dar aduce informații de departe, precum văzul sau auzul – fapt care, de-a lungul istoriei civilizației noastre, a făcut ca statutul lui să fie ambivalent. Asociat adeseori laturii primitive, animalice din om, cu un rol cognitiv, social și cultural contestat, mirosul a cunoscut momente de glorie și de decădere spectaculoase. Cale de acces spre divin, negare a degradării corporale, semn al sfințeniei, preocupare hedonistă și superficială, acesta a fost mereu o marcă distinctivă, asociată unor categorii opuse: divin-uman, duhoare-mireasmă, urban-rural sau bestial-uman. Abia secolul XX readuce în centrul atenției mirosul, îl studiază, îl revalorifică și îl „democratizează” prin asocierea lui cu parfumul ca produs în serie, repetabil și accesibil aproape oricui. Dar dacă, prin această proliferare, pierdem din vedere esența și semnificația mirosului?
Astăzi, mai mult ca oricând, se impune o întoarcere reflexivă spre acest simț tăcut și spre locul pe care el îl ocupă în economia ființei noastre sensibile. Este vremea ca mirosul să-și revendice o voce. Antologia de față, prima de acest fel în România și printre puținele din lume, adună laolaltă, ca într-un buchet de texte mirositoare — așa cum i-o sugerează și numele (anthos, „floare” și legein, „a culege”) —, fragmente literare și filosofice semnificative, semnate de autori care, de-a lungul istoriei, s-au oprit asupra mirosului, fie pentru a-l elogia, fie pentru a-l critica.
Cea mai evidentă cale de abordare, pentru a discerne evoluția temelor mari ale discursului olfactiv, a fost prezentarea textelor în ordine cronologică, nu înainte de a expune, într-un Cuvânt-înainte, articulațiile mari ale discursului pe marginea simțului mirosului, a miresmelor și miasmelor. Antologia propriu-zisă cuprinde fragmente din peste două sute de autori, unii citați cu fragmente din mai multe opere. Antologia este întregită de scurte reflecții ale autorului pe marginea temelor discursului olfactiv, grupate într-un capitol intitulat „Fragmente dintr-un posibil discurs olfactiv”. Pentru cei dornici să aprofundeze temele discutate în cuvântul-înainte sau în textele antologiei, cartea cuprinde, în final, o listă de recomandări de lectură. Volumul de față se încheie cu un Index, menit să-l ajute pe cititor să se orienteze prin materialul prezentat în antologia propriu-zisă. *** Antologia este o continuare a proiectului Osmé — The Perfume Review, început în luna ianuarie a anului 2020. Blog: https://osmereview.blogspot.com / Facebook: https://www.facebook.com/osmereview / Instagram: https://www.instagram.com/osme.review/
Author(s): Claudiu Sfirschi-Lăudat
Publisher: Peter Pan Art
Year: 2022
Language: Romanian
Pages: 373
City: Bucharest
Tags: literature, olfaction, philosophy, anthology
Cuvânt-înainte ...............................................................................5
Antologie .....................................................................................35
Fragmente dintr-un posibil discurs olfactiv ...............................337
Recomandări de lectură ............................................................357
Index .........................................................................................365
Mulțumiri ...................................................................................373