O bucatarie ca-n filme. Scenotopul bucatariei in Noul Cinema Romanesc

O bucătărie ca-n filme. Scenotopul bucătăriei în Noul Cinema Românesc reprezintă o modalitate de a explica cum filmul „vorbește” și „gândește” cu ajutorul a ceea ce se poate defini ca scenotopul bucătăriei. Ea are ca obiect de analiză scenele de interior filmate în decorul bucătăriei în filme românești de după 1990. O trăsătură distinctivă a filmelor românești post 1990 este dată de desfășurarea dramei și a conflictului personajelor în decorul unui spațiu tipic și ușor de manipulat cinematografic: bucătăria de bloc ce evocă spațiul urban pauper post comunist. Spectatorul recunoaște un film est european și, în particular, românesc în urma apariției pe ecran a acestei „arene” de desfășurare narative și dramatice. Acest spațiu are valoare de simptom al unui mod de viață și unei mentalități specifice și, pe de altă parte, permite manifestarea unei drame afective ascunse vederii societății. Este, din această perspectivă, locul unde spectatorul poate avea acces la afectele și reacțiile ascunse ale personajelor, dar și la un model de jucărie al societății românești aflate în tranziție. Pornind de la acest impuls cartea reunește o serie de eseuri și analize ale filmelor românești de după 1990. Un scurt film realizat de Cristi Puiu, Un pachet de cafea şi un cartuş de Kent (Cristi Puiu, 2004) este pretextul necesar pentru a dezvolta idei despre semnificațiile metaforice ale consumului alimentar. Dialogul tată-fiu este un praznicul unui mort-viu în care tatăl e „devorat” de fiul consumerist. Ceea ce se va regăsi mai târziu în Sieranevada. Cartea se concentrează apoi asupra frecventei apariții a perspectivei copiilor în interiorul ficțiunilor românești: Amintiri din epoca de aur (Cristian Mungiu, 2009), Patul conjugal (Mircea Daneliuc, 1993) sau Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii (Cătălin Mitulescu, 2006). Aici e inclus și filmul lui Cristian Mungiu, Bacalaureat (Cristian Mungiu, 2016) în măsura în care, deși protagonistul din prim-plan e un adult activ și voluntar, totuși rămâne victima privirii copiilor. Un capitol intitulat „Serial kitchens(s) sau bucătăriile serializate” e dedicat bucătăriei tip a depresiei (post) comuniste realizată cinematic în stilistica realismului socialist de grad secund - Apartamentul (Constantin Popescu Jr., 2004). Aici bucătăria e un surogat al celulei social concentraționale.