Anatomia cognitivă a filmului - Introducere în abordarea semio-cognitivă a discursului audiovizual

O privire de ansamblu a cărții Sensul cuvintelor pare atașat automatic de expresiile verbale, ca într-un dicționar. La fel o imagine pare să vorbească de la sine. Ce poate imaginea unui „câine‖ să spună mai mult sau mai puțin decât ceea ce se vede? Şi totuși comunitatea științifică ce începe cu demersul lui Platon ori Aristotel pare în continuare să nu fie mulțumită de această evidență și își pune întrebări asupra modului în care sistemele de semne verbale și / sau vizuale controlează semnificația și asupra modului în care oamenii folosesc aceste sisteme. Ce anume văd? Imaginea unui câine sau câinele din realitate? Un câine particular sau un câine generic ca în imaginea ilustrativă dintr-o enciclopedie? Un simbol al fidelității sau un exemplu de mamifer? Astfel puse lucrurile, semnificația începe să fie un câmp deschis de posibilități și o funcție a unor contexte de lectură infinit generabile. O serie de teoreticieni au propus diverse afirmații care să dea o ordine și o explicație modului de funcționare a semnificației. Prezenta lucrare este o introducere a demersului de factură semio-cognitivă care se poate aplica semnificațiilor emergente domeniului audiovizual. Abordarea prezentată este „semio-‖ pentru că include expresiile audiovizuale în domeniul sistemelor de semne și „-cognitivă‖ pentru că aceste expresii sunt studiate din punctul de vedere al relației lor intime cu cogniția umană. Este de remarcat din capul locului o trăsătură esențială a abordării cognitive a explicației construcției semnificației. Abordarea cognitivă nu este o teorie în sensul deplin al cuvântului. Ea preia o serie de rezultate ale cercetărilor asupra modului de funcționare al minții umane ce provin din orizonturi științifice diverse: lingvistică, inteligență artificială, psihologie, neurobiologie, neuroanatomie, antropologie, filosofie. O mare parte din generalizările pe care le propune abordarea cognitivă pornesc din rezultatele studiilor empirice despre funcționarea creierului și despre arhitectura funcțională a minții umane. Ştiințele cognitive sunt interesate de comportamentele de tip inteligent (cum ar fi percepția, concepția, previziunea, vederea, memoria, acțiunea, planificarea, vorbirea, raționalizarea, învățatul, achiziția unor cunoștințe noi) realizate cu ajutorul reprezentărilor mentale. Intenția este de a explica procesele operative cu ajutorul cărora un sistem cognitiv este capabil să rezolve o serie de probleme atunci când intră în interacțiune cu mediul extern. Comportamentele considerate inteligente sunt operații efectuate asupra unor reprezentări mentale și instrumentalizate cu ajutorul unor conceptualizări. Un sistem cognitiv este un ansamblu format din operații constructive de reprezentări mentale și de procese care sunt puse în operă pentru a rezolva efectiv o serie de probleme cum ar fi percepția mediului și acțiunile asupra sa, comunicarea și vorbirea, planificarea acțiunilor în funcție de scopuri, învățatul, achiziția și memorizarea unor noi cunoștințe. Sistemul cognitiv este conceput ca un suport material corporal care efectuează (un creier, Brain) și un spirit implantat (o minte, Mind). Structura Brain este formată dintr-o rețea neuro-biologică capabilă să proceseze și să utilizeze strategii de tratament preprogramate (înnăscute și achiziționate) care construiesc reprezentări mentale situate la diverse nivele. Structura definită ca minte generează activități mentale care iau forma unor operații, reprezentări, categorizări, scheme, programe, procese operaționale și strategii menite a rezolva probleme. Creierul stochează material reprezentările și efectuează fizic operațiile mentale produse de spirit. Pe de altă parte spiritul sau mintea are o relație de aderență la creier. Activitățile mentale nu sunt nici independente de creier nici reductibile la activitățile materiale ale creierului. În aspectul lor funcțional activitățile mentale sunt descriptibile totuși independent de suportul lor neuro-biologic. Funcțiile minții pot fi descrise, pe de o parte, în relația de „compatibilitate‖ cu funcționarea cerebrală și, pe de altă parte, de așa manieră încât produsele și activitățile superioare de conceptualizare să fie luate în calcul ca atare. Pornind de la întrebarea dacă activitățile mentale sunt emergente din funcționarea cerebrală sau sunt generate de schimbări ale reprezentărilor succesive și compilate, Descles (1994) propune o viziune în care cele două opțiuni sunt valabile. Teza compilației generalizate pe care o susține Descles presupune integrări din unități dispersate la nivele „n‖ și apariția unor noi unități aparținând unui nivel de reprezentare „n+1‖; ceea ce înseamnă descrierea arhitecturii cognitive. Spiritul uman este, în această viziune, un sistem cognitiv ce poate fi descompus arhitectural în nivele de reprezentare. El este un sistem care admite o implantare materială obținută prin schimbări verticale de nivele de reprezentare. Schimbările admit „compilarea‖ structurilor superioare cu nivelele inferioare, direct compatibile cu structurile fizice ale organelor de efectuare și de stocare. Sistemul admite procese de transfer prin analogie și metaforă – schimbări orizontale – între subsisteme (de exemplu: viziune, acțiune, limbaj, memorie, rațiune). Și de asemenea sistemul permite interacțiuni și forme de control ale proceselor și ale strategiilor de rezolvare de probleme. Ideea schimbărilor reprezentărilor la diverse nivele menține ideea unei autonomii a spiritului și totodată a unei necesare aderențe a spiritului la suporturile materiale proprii. O primă intenție a lucrării de față este de a oferi accesul lectorului la o serie de cărți care nu au fost traduse în română și care nu au fost dezbătute sau prelucrate în domeniul teoriei de film din România. Pe rând am prezentat terminologia și unghiul de atac al unor cercetători ai filmului care au adoptat forme complementare ale cognitivismului: filozofi ca Arthur Danto, Carl Plantiga sau Noel Carroll, antropologi ca George Lakoff și Mark Johnson, teoreticieni de film cu o formație lingvistică și semiotică cum ar fi Roger Odin sau cu o viziune mai aproape de retorica literară ca David Bordwell ori Edward Branigan și, în cele din urmă, cercetători a căror abordare e mai apropiată de teoria afectelor, Murray Smith, danezul Torben Grodal și Greg Smith. Cartea se dorește a fi doar o introducere a aparatului conceptual dezvoltat de către acești diverși cercetători. Astfel am preferat să nu rezum sau să parafrazez conclusiv diversele abordări ci să urmez firul argumentării extrem de aproape de formularea inițială. În primă instanță lucrarea portretizează lucrările acestor cercetători. Dar, totodată, cartea poate fi considerată o succesiune ordonată a unor fișe de lectură pe domenii de analiză; o modalitate de a identifica parametrii analizei de film. Ordonarea materiei precum și insistența asupra unor explicații sau altele reprezintă invitații pentru viitoare cercetări și analize aplicative de film. Prezentarea detaliată a conceptelor analitice ale Gramaticii Cognitive elaborată de Ronald Langacker servește, din acest punct de vedere, pentru a aduce la cunoștință un mod sistematic de a structura domeniul semantic conform abordării cognitive și mai puțin pentru a aplica aici conceptele în analize particulare de film. O serie din conceptele acestei gramatici au fost ilustrate cu exemple din domeniul filmului iar altele nu au fost exemplificate, fiind considerate doar invitații pentru explorări teoretice viitoare. Totodată cartea susține teza conform căreia o gramatică a filmului poate fi concepută (filmul poate fi descris cu ajutorul unei gramatici). Această gramatică este o gramatică cognitivă și este o instanță / variantă a unei gramatici a limbii naturale. Deasemenea am reluat o mai veche preocupare asupra termenului de sistem descriptiv necesar, cred, pentru analiza semantică a diverselor expresii audiovizuale cinematografice (v. Cap. Semnificația și metafora).