Șmecherie și lume rea

Smecherie si lume rea Universul social al manelelor Am ales tema asta pentru ca ma pasiona, aveam senzatia ca stapanesc oarecum subiectul si de-aia m-am bagat. A fost un job de vis - sa iei bani ca sa stai prin crasme sau cluburi si sa vorbesti cu lautari si fani. Cat te tine ficatul, sa-l tot faci. Concluzii? Ca e muzica baletilor rai din Romania, a bagabontilor, baietii de la coltul strazii, si a smecherilor, tipii cu conexiuni mafiote. Ca sta intr-o masura semnificativa pe banii gri ai interlopilor (intrucat grosul banilor vin din cantari la evenimente private, cele mai multe de interlopi). Ca le glorifica voalat modul de viata, exultand smecheria si banii facuti usor. Ca, spre deosebire de hip-hop, unde lucrurile sunt spuse pe fata, manelele codifica mesajul, il spun oarecum cifrat - mai direct in anii '90, din ce in ce mai eliptic acum. De ce se intampla asta? Pentru ca smecheria devine o valoare tot mai dubioasa. In anii '90, smecheria facea legea si oamenii se mandreau cu asta, ca fac bani prin orice mijloace; acum, smecheria e din ce in ce mai stigmatizata si oamenii nu o mai scot la vedere. Dar sa nu ne iluzionam - ea e in continuare acolo, doar ca a disparut din spatiul public. Acum oamenii tac si fac. - Adrian Schiop Fragment din carte: "Amaratii si discriminarea, sub tabu In viata de zi cu zi, oamenii se plang mult de saracie — si una din temele favorite, prezenta si la adolescentii care nu au apucat acele timpuri, e ca in timpul regimului comunist a fost mai bine decat acum, ca pe atunci statul iti dadea casa si serviciu si toata lumea avea bani. Chiar si micii antreprenori au aceasta nostalgie: „nu aveai grija zilei de maine, nu era atata stres" (proprietarul de 40 de ani al unui magazin si bar). Oamenii se plang la nesfarsit ca banii n-ajung, special cei cu familie, ca n-ai ce pune pe masa la copii, ca ai intrat o data in magazin si s-a dus salariul. Tinerii se plang ca, nu se mai gasesc joburi, ca patronii nu fac carte de munca,te tin pe perioada de proba si apoi te dau afara. Dar, desi laitmotiv in discutii, saracia nu apare ca tema in manele. De asemenea, cand manelele vorbesc despre relatiile dintre majoritari si romi, o fac in ton festivist, celebrand toleranta si diversitatea („chiar daca esti ardelean, moldovean sau tigan,/suntem Made in Romania", spune cea mai cunoscuta manea pe aceasta tema - Ionut Cercel, Made in Romania); asta in pofida rasismului din stricta proximitate a comentariilor aflate in subsolul pieselor de pe youtube. Pe de alta parte, nu se poate contesta ca fanii de manele, care sun atat etnici romani, cat si romi, nu s-ar remarca prin buna intelegere. In Ferentari, un cartier care mixeaza etniile (romi si etnici romani) foarte rar se aud in spatiul public remarci desconsideratoare la adresa romilor; unul din lucrurile care m-au frapat in 2012 a fost sa descopar in vocabularul curent al oamenilor simpli expresia ura de rasa, in contexte ca „eu nu fac ura de rasa". Prin urmare, putine manele lasa sa se ghiceasca tensiunile convietuirii dintre etnii. Cea mai cunoscuta manea pe aceasta tema e Tu romanca, eu tigan, a lui Liviu Pustiu si Susanu, un hit din 2004 sau 2005. Textul, centrat pe o situatie de familie, e neobisnuit de direc pentru retorica manelelor. El, tigan si bagabond, iubeste o romanca cuminte, dar parintii ei nu sunt de acord cu legatura asta. Dar textul nu melodramatizeaza a la Hollywood situatia (daca facem abstract de interventia rapperului Susanu), ci o prezinta in adevarul ei crud „De cand m-ai dus la ai tai,/ M-ai cam bagat la idei,/ Cred ca te-a imbarligat,/ M-au vazut tigan sarac". Or, chiar daca piesa nu are o dimensiune politica explicita, ea asuma destul de franc stigma etnica de clasa: „Eu simt ca nu ma mai vrei,/ Te-au sucit parintii tai;/ Acu nu iti mai convine -/Sau ti-e rusine (s. n. - A.-I.S.) cu mine?" Aceasta piesa are insa un statut de exceptionalitate. Despre saracie si stigma nu se vorbeste - sau, daca se vorbeste totusi, se face in termeni foarte invaluiti, a caror referinta e greu recognoscibila. Asa se intampla intr-o foarte frumoasa piesa a lui Florin Minune, Ce faci, straine, la poarta mea? (2007; compozitor Marian Colcea). Textul, melodramatic si narativ, vorbeste despre un parinte muribund sarac, care isi trimite baiatul cel mic sa medieze o impacare cu fiul mare, ajuns bogat - cu care el, tatal, e certat de multi ani: „Am venit frate, la tine,/ Am venit acum sa-ti spun:/ Tata ar vrea sa te vada,/ sa isi ia ramas-bun". Fiul cel mare se preface insa a nu-l recunoaste fratele lui, „Ce faci, straine, la poarta mea?/ Pleaca de acolo, nu mai striga"; mai apoi, dupa ce fratele invoca timpurile copilariei si glasul sangelui („Priveste, frate, in inima ta./ Mai bine asculta ce spune ea./ Nu poti schimba ce a dat Dumnezeu./ Sunt fratele tau"), fratele cel mare isi trimite acasa fratiorul. „Du-te-acasa inapoi,/ Nu mai vreau sa stiu de voi", semn ca totusi il recunoaste, doar ca vrea cu orice chip sa taie legatura cu familia de origine. Textul nu face vreo referinta la etnicitate — dar situatia e exemplara pentru romii asimilati, in datele ei esentiale si prototipice: stigma etnica inseamna rusinea de a mai avea ceva de-a face cu tigania si rudele din tiganie. Nu e singura interpretare posibila, dar e greu de imaginat o alta situatie de viata in care versurile sa aiba sens. "