Civilizatia vechilor sate romanesti

Ce înseamnă „sat”? în vorbirea ţăranilor ca şi în cea a celor mai vechi documente, cuvîntul „sat“ are înţelesuri mai multe decît în limba noastră cărturărească de azi. Şi anume : satul cel vechi este un fenomen social complex, cuprinzînd laolaltă o „populaţie", o „vatră de sat", adică locul de aşezare a gospodăriilor, şi un „trup de moşie", adică locurile de muncă ale acestor oameni. „Moşie" este de asemenea un cuvînt care are alt înţeles în limba populară şi în cea veche decît în cea de azi, „de moşie" fiind socotit orice bun care vine de la „moşi", de la „strămoşi", adică un bun moştenit. Astfel o casă poate fi „de moşie" ; ba pe vremea cînd existau şi robi ţigani puteai avea şi „un ţigan de moşie". Prin „trup de moşie" se înţelege însă nu un petec oarecare de pămînt, ci suprafaţa întreagă a satului, adică ceea ce se numea pe vremuri şi „hotarul satului". Termenul de „hotar" are însă şi el un înţeles anume în limba noastră veche, „hotar" fiind desigur graniţa care desparte un sat de altul, dar şi toată suprafaţa cuprinsă între aceste hotare. Expresii ca acestea : „un sat cu tot hotarul" se referă la suprafaţa lui, întocmai ca cea de „un sat cu tot hotarul“ sau „din cin în cin“, toate vrînd să însemne acelaşi lucru : întreg trupul de moşie-.
Cuvîntul „sat“ mai poate avea şi alte înţelesuri, de mai puţină însemnătate, precum „gura satului", adică o opinie publică, sau în vorba „n-am făcut sat cu cutare“, faptul că n-ai avut tovărăşie cu cineva.