Conștiință și cunoaștere. Volumul I - Lucrări științifice

This document was uploaded by one of our users. The uploader already confirmed that they had the permission to publish it. If you are author/publisher or own the copyright of this documents, please report to us by using this DMCA report form.

Simply click on the Download Book button.

Yes, Book downloads on Ebookily are 100% Free.

Sometimes the book is free on Amazon As well, so go ahead and hit "Search on Amazon"

Ediţie alcătuită şi îngrijită, notă asupra ediţiei, studiu introductiv, repere bio-bibliografice de Dana Baran. Închinată memoriei Profesorului Dr. Gr. T. Popa – rămas în Academia Română, prin vicisitudinea vremurilor şi indiferenţa oamenilor – doar membru corespondent, cartea de faţă, fără a fi exhaustivă, adună texte ilustrative din creaţia sa ştiinţifică şi eseistică: sunt, pe de o parte, scrieri care îi definesc gândirea, cercetarea şi contribuţiile originale în plan bio-medical, iar, pe de altă parte, scrieri privind spiritul ştiinţific în România şi, îndeosebi, în Moldova, statutul universităţii şi al universitarului în propria ţară, oraşul Iaşi şi instituţiile sale de asistenţă sociomedicală, portretul unor figuri reprezentative din istoria ştiinţei medicale româneşti şi universale.

Author(s): Grigore T. Popa; Dana Baran (Ed.)
Series: Collection Excellentia 150
Edition: 1
Publisher: Editura Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași
Year: 2010

Language: Romanian
Pages: 518
City: Iași